Starchiojdul - repere geografice si istorice

    Comuna Starchiojd este situata in nord-estul judetului Prahova, la poalele Carpatilor Meridionali. Se afla la circa 50 de km de Ploiesti si la 20 de km de Valenii de Munte. Geografic, este o asezare de plai, situata cam la 500 m altitudine intr-un fel de fortareata naturala colinara, compusa din cinci vai, Chiojd, Bradet, Benia, Valea Anei si Rotarea si avand ca surse de apa curgatoare: garla Bradetului, garla din Girbeasca ce izvoraste din Muntii Plesi (numita si Roanda), cele doua unindu-se la intrarea in Valea Anei cu Batraneanca (numita si Stimnic), ce se varsa in paraul Basca, afluent al raului Buzau.

    La hotarul de nord al tinutului curge raul Teleajen. Etimologia cuvantului "Starchiojd" il descompune intr-o prima parte, "star", ce vine din slava si inseamna "vechi" si o parte a doua, "chiojd", provenind probabil din magh. Kovesd = pietros (Florescu-Pantece, 1992).

    Deci, numele asezarii ar putea insemna "loc vechi (si) pietros". Aceasta interpretare este sustinuta indirect si de toponime locale, in care apare cuvantul "piatra": Piatra Lerei, Pietriceaua, Piatra Bogzei, Piatra Rotarii, toate aceste "pietre vechi" fiind repere spatiale neclintite pentru locuitorii zonei.

    O alta etimologie pentru "chiojd", mai putin probabila, a fost propusa de Constantin Rapeanu, plecand de la etimonul latin "quies" = "liniste". Alta opinie etimologica recenta ne-a fost comunicata de preotul Constantin Zbarcea: "chiojd"ar putea avea la baza un cuvant celt, insemnand "piatra tare". Cele cinci sate ce compun astazi comuna Starchiojd sunt Chiojd (numit si Chiojdul Mare sau Chiojdul Batran), Bradet, Gresia, Valea Anei si Rotarea, dar si catunul Zmeurat (sau Smeurat, in grafia mai veche).

    In trecut, Starchiojdul cuprindea si catunele ce tin in prezent de Batrani. De altfel, cladirea hanului din Batrani, pastrata la Muzeul Civilizatiei Traditionale Astra din Sibiu, este inregistrata ca monument de arhitectura rurala din Starchiojd. Dupa parerea istoricilor, argumentata de descoperiri arheologice, Starchiojdul este centrul unei formatiuni microstatale foarte vechi, de tipul "tarilor" din zorii Evului mediu romanesc, dar datand, probabil, dinainte de era crestina (urmele unei cetati dacice din lemn si piatra au fost gasite in zona satului Rotarea, apartinator la comuna Starchiojd).

    Cea mai veche atestare a localitatii este din 1418, cand numele "Starchiojd" apare intr-un hrisov domnesc prin care Mihail I, fiul lui Mircea cel Batran, le intareste mosnenilor de aici dreptul de proprietate asupra mosiei Chiojdului (Florescu Pantece, 1992). Tipologic, asezarea se inscrie in "confederatiile populare satesti", fiind un alt "Campulung" al Munteniei, dupa expresia lui Iorga (Ripeanu, Simache, 1968, p.5 si urm.), preluata ulterior si de alti autori (de exemplu, Nicolae Pascu, in Scoartele Chiojdului, 1971).

    Chiojdul Mic de pe Basca Buzaului este intemeiat de mosnenii din Starchiojd, poate fi considerat "colonia" lor. Hotarele dintre Starchiojd si Chiojd sunt si astazi cele stabilite prin hotarnicia din 1562 (FlorescuPantece, 1992:13). Prin pozitia sa naturala, de asezare subcarpatica munteana, Starchiojdul a capatat importanta militara, fiind sat "graniceresc", la poarta intrarii in Transilvania.

    De altfel, a facut parte pana in 1845 din judetul Saac, al sacuienilor, unitate administrativ-teritoriala atestata inca din 1645. Pe vremea lui Brancoveanu, judetul Saac avea doua "Steaguri" (garnizoane), la Valenii de Munte si la Starchiojd (Florescu-Pantece, 1992:24). La desfiintarea sa din secolul al XIX-lea, teritoriul Saacului a fost impartit intre judetele Prahova si Buzau, Plaiul Teleajenului revenindu-i Prahovei. Prin urmare, incepand din 1845, in urma reformei administrative efectuate de domnitorul Gheorghe Bibescu, Starchiojdul apartine de Prahova (FlorescuPantece, 1992:27).

    Poteca de trecere din localitate spre Transilvania, prin Vama Buzaului, era prin muntele Calugarii/ Calugaru (Dionisie Fotino, 1859 apud Florescu-Pantece, 1992:24). O alta informatie legata de statutul de frontiera al spatiului in care se situeaza comuna este atestarea, de la sfarsitul secolului al XIV-lea, pe drumul transcarpatic ce lega Tara Romaneasca de regatul maghiar, a cetatii Tabla Butii, apropiata de Starchiojd, in care era instalata vama ungureasca.

    Aceasta vama a functionat pana in sec. al XVII-lea, cand cetatea a fost abandonata. (http://www.monumenteprahova.ro/date-istorice/valenii-demunte-date-istorice). in secolul al XVIII-lea, Alexandru Ipsilanti a instituit "vatasia de plai" pentru a gestiona problemele care apareau la granitele Tarii Romanesti. Institutia intarea o functie - "vataf/ vatas/ capitan de plai" - care existase si in secolul anterior. Iata atributiile vatafilor de plai: "pazesc intrarile trecatorilor Carpatilor; vegheaza si pandesc hotii; ingrijesc ca sa nu treaca nimeni prin potecile muntilor in Ardeal sau in Ungaria; iau seama sa nu se calce hotarele de catre vecini; clasifica si aduna darile de prin sate dand seama ispravnicilor; judeca, hotarasc, pedepsesc si aresteaza".

    Alta obligatie a plaiurilor era sa procure soimi pentru domnitor, pentru vanatoare; darea se numea "asprii de soimi" si se colecta anual, la inceputul lunii mai. De asemenea, plaiesii trebuiau sa confectioneze obiecte din lemn: sulite si sindrila, contra cost sau nu, dupa vremuri. Tot "plaiesii cei harnici", cum erau numiti la 1803, intr-un document emis de Constantin Ipsilanti erau obligati si sa serveasca, la nevoie, in oastea domnitorului (Florescu-Pantece, 1992:25).

    In acelasi timp, vataful de plai, "vamesul-sef" al acelor vremuri, avea si multe privilegii: putea sa ia claca cate o zi pe an de la fiecare din locuitorii plaiului; sa ia de la fiecare turma care venea din tara un miel din acea primavara; sa ia cate un cas de turma; sa fie scutit de biruri. Dar trebuia sa dea si plocon la vel-vornic, dupa venitul vatasiei. Vatasiile/ capitaniile de plai se desfiinteaza in 1831, odata cu instituirea Regulamentului Organic.

    In locul vatasului apare un subcarmuitor de plai, salariat cu leafa fixa de la stat, fara privilegii (Florescu-Pantece, 1992:26). in 1865, Starchiojdul are in continuare statut de "comuna granicera" (Florescu Pantece, 1992:28). Cateva date despre mosneni si mosia lor Starchiojdul e "sat genealogic", avand la baza spita de neam. Actele care descriu spitele de neam sunt "Foaiea lui Popa Dumitru" (1750) si "Actul judecatorului Soimescu" (1854). in terminologia de cancelarie din sec. al XVIII-lea, proprietarilor mosneni li se spune "ceata boiereasca" sau "boierii vechi de casa", in vreme ce aceia care au cumparat mai tarziu pamant in zona sunt numiti "boieri de neam" (Florescu Pantece, 1992:18).

    "Boierii de casa" sunt urmasii intemeietorilor asezarii, mosii Starchiojdean, Petresc si Miercanesc. Alti "boieri de casa", proveniti din mosi, sunt Tanasescu, Vladulescu, Cocea, Rambei, Stoican, Frigea, Voicilas (acesta, dupa Dionisie Fotino, ar fi din familie de ungureni), Girbea, Tihulescu s.a. in acte, mosnenii mai apar sub numele de "razesi" sau "megiesi".

    Ca in multe alte sate romanesti, alaturi de mosneni s-au stabilit si "ungureni", fie pastori si mocani de peste munti, fie transilvaneni care fugeau de serviciul militar austriac sau iobagi goniti din satele lor de asuprirea grofilor. Unii se refugiau dincoace de munti din motive religioase, nedorind sa accepte trecerea la biserica Unita (greco-catolica). in Valea Anei s-au stabilit, la inceputul sec. al XIX-lea, 16 familii de ungureni (Dionisie Fotino, 1859 apud Florescu-Pantece, 1992:32). Unele familii, ca Pantece, Stanciu si Buruiana veneau din Tarlungeni si Sacele, Brasov (Florescu-Pantece, 1992:33).

    Au fost aici si cativa tigani robi, fam. Drezaliu facand parte dintre acestia. Erau folositi pe mosiile boieresti la toate muncile, dar erau si buni fierari, potcovari, lautari (cobzari si vioristi). in 1891, asezarea numara 2943 suflete, iar in 1924 - 4725 (Florescu-Pantece, 1992:31). in perioada interbelica, numarul populatiei a crescut semnificativ, pentru ca, in ultimii ani, sa scada dramatic, in special din motive economice: astfel, fata de recensamantul din 2002, la care au fost inregistrati 4544 de locuitori, cel din 2011 a consemnat doar 3770 de persoane.

    In Starchiojd, cea mai veche forma de proprietate este cea devalmasa, mosnenii stapanind in comun "sforile" de mosie cu fanete, paduri si terenuri arabile. Unitatea de masura a mosiei era, pana la inceputul secolului al XX-lea, "banisorul" (echivalent cu 2 ha si 454 m2 in 1939).

    Locurile se masurau cu "prajina" (in Muntenia, o prajina avea 3 stanjeni sau 5,899 m la 1800) (Rapeanu, Simache, 1968:31). Mostenirea pamantului depindea de ramanerea in sat: prin traditie, cei care nu locuiau in tarina isi pierdeau dreptul de proprietate (hrisov dat de Matei Basarab in iunie 1639, apud Florescu-Pantece, 1992:17).

    Fetele maritate ramaneau cu pamantul, vitele, "camasoaiele si mahramile" de zestre, iar cele nemaritate stateau cu fratii, in averea neimpartita, dar ii puteau mosteni pe acestia (act privat din 17 mai 1689, semnat ca martor de "diacu Eftemie ot Starchiojd", apud Florescu-Pantece, 1992:17).

    De asemenea, se aplica dreptul de preemptiune (protimisis) al megiesilor la vanzarea de pamanturi: delnite sau parti de pamant ale unui membru al obstii se vindeau catre un strain din afara obstii doar cu stirea si aprobarea comunitatii obstesti. Daca se facea cumva vanzarea de pamant catre un strain si obstea nu era de acord, aceasta putea desface contractul intre vanzator si cumparator, luand pamantul inapoi si restituind cumparatorului banii pe care-i platise pe el (Florescu-Pantece, 1992:17).

    Initial, toti mosnenii se aflau pe aceeasi treapta economica, dar, in timp, s-a creat o diferentiere: unii dintre ei s-au imbogatit, altii au saracit, si-au vandut pamantul celor mai instariti si au inceput sa lucreze pentru acestia. Clacasii apar mentionati prima data intr-o hotarnicie din 19 mai 1844.

    Legea rurala a lui Cuza din 1864 avea sa le dea drept de proprietate asupra pamanturilor pe care le lucrau, in functie si de numarul vitelor detinute, contra unei despagubiri banesti ce putea fi achitata in 15 ani si cu obligatia de a nu vinde pamantul primit timp de 30 de ani, cu exceptia cazului cand l-ar vinde comunei (Florescu-Pantece, 1992:33).

    Cel mai insemnat "boier de neam" din istoria locala este din Familia Macovei care se impune rapid, ajungand, in scurt timp, sa aiba cea mai mare proprietate si avere din zona (Florescu-Pantece, 1992, p.17 si urm.)
    Pamanturi la Starchiojd a detinut si manastirea Banu din Buzau, dar i le-a vandut lui Dumitru Macovei (Florescu-Pantece 1992:18). Printre "boierii de neam" aparuti ulterior in actele referitoare la Starchiojd se afla logofatul Leonte Chesca, serdarul Costache Sibiceanu, consilierul juridic V. Bossy s.a.

    De asemenea, banul Dimitrie Ghica si fiul lui, Grigore D. Ghica, viitor domn al Tarii Romanesti (1822-1828), au detinut pamant si casarii la Starchiojd. Trei dintre interlocutoarele noastre din anul 2013 (Olimpia Girbea, Maria Bejgu, Mariana Preda) ne-au vorbit despre munca prestata pentru boierul Dumitru Leonte, in perioada interbelica.

    "Cand se culegea prunele, tot asa era carduri de fete si ne duceam la prune si era un boier Leonte, intindea o fata de masa de bumbac, atuncea se tesea si intindea o masa asa mare si pe-o parte si pe alta se aseza lumea si manca jos, intindea pe poiana asa si pe urma cand pleca seara se lua de gat cate douatrei fete si-ncepea sa cante si canta pana intra-n sat, vuia poienele astea pe aici, da, asa era.
    Era traditii, acu' nu prea mai sunt, parca era ceva frumos. Boierul avea cuptoare de uscat prune si logofeti care statea in urma noastra si daca ramanea o pruna: "Ia uite, ai ouat! Ia ou' de-acolo!". Acu' nu mai e niciun boier, a venit, a vandut pamantu', unii l-au luat in arenda." (Olimpia Girbea).

    Dreptul de casarit, adica de prelucrare exclusiva a produselor lactate, creeaza un monopol si constituie un mijloc de imbogatire rapida (Florescu-Pantece, 1992:20), resimtit ca nedrept de urmasii mosnenilor devalmasi. Un efect in plan folcloric al acestei situatii este cantecul epic despre "Gheorghelas", haiduc din Buzau, care i s-a impotrivit boierului Macovei (Florescu-Pantece, 1992:20).

    Prin noua lege agrara din 1921, dupa primul razboi mondial (Florescu-Pantece, 1992:34), 41 de locuitori din Starchiojd au fost improprietariti in com. Hagieni din jud. Ialomita, iar alti 40 au primit pamant in satul Florica, com. Mihailesti, jud. Buzau (Florescu-Pantece, 1992:35). in perioada interbelica, mosnenii lupta in tribunale pentru pamant cu intreprinderile forestiere "Drajna" si "Cheile Buzaului" (Florescu-Pantece, 1992:22). in 1948, Lucretiu Patrascanu ii repune pe urmasii "cetei boieresti" in drepturi, dovedindu-se ca intreprinderea "Cheile Buzaului" uzase de fals ca sa obtina anumite proprietati.

    Incepand din deceniul al treilea al sec. XX, ultimul Macovei vinde din pamantul detinut pe plan local, iar mosnenii reusesc sa recupereze o parte din mosie de la el, cumparand cu bani imprumutati de la banca populara "Unirea taranilor" din Starchiojd si/sau de la Iancu Panaitescu, actionar al Bancii comertului din Valenii de Munte (Florescu-Pantece, 1992:22). in opinia istoricilor avizati, "Deposedarea taranilor din Starchiojd de proprietatile lor asupra pamantului stramosesc pe care Mihail I le intarea stapanirea la 10 iulie 1418 s-a produs cu repeziciune si in masa. Procesul este caracteristic evolutiei proprietatii agrare din Romania.

    Cazul de la Starchiojd este tipic si s-a continuat pana in timpul nostru. Lipsit de pasuni si de paduri, satul se dezvolta cu greu, numarul locuitorilor crestea incet, iar viata pe care o duceau era grea. Cei mai multi isi gaseau mijloacele de trai in munti, ca taietori de lemne si crescatori de vite. Nu mic era numarul acelora care luau parte la muncile agricole din Baragan din primavara si pana in toamna" (Rapeanu, Simache, 1968:22).
    Dupa cum ne-a spus Mariana Preda in 2013, rotarenii n-au avut "odai" (salase in afara localitatii), au fost clacasi pe pamantul boierului Leonte, ca si valenarii (locuitorii din Valea Anei).

    In 1962, s-a infiintat C.A.P.-ul la Starchiojd (v. cap. Agricultura) si oamenii (in afara de trei proprietari din Bradet, care nu au intrat in colectiv) au inceput sa lucreze pamantul lor pentru stat, primind "din trei una" (Olimpia Girbea, Elena Patarlageanu). Gheorghe Bejgu din Rotarea crede ca, daca n-ar fi fost C.A.P.-ul, satul s-ar fi dezvoltat mai bine, pentru ca atunci s-au dizlocat oamenii: fiind lipsiti de pamanturi, au plecat la oras sa lucreze in industrie.